Diaspora romana
Despre noi cei plecati de acasa

Vola.ro

 

Munca in Germania
     media: 5.00 din 1 vot

Tot mai multe persoane fizice rezidente în România au posibilitatea să lucreze sau să colaboreze ca persoană fizică autorizată (PFA) cu o firmă din străinătate şi mai ales din statele membre UE. Pe lista celor mai mulţi români se regăseşte Germania, fiind şi prima ţară care a trecut cel mai bine de criza financiară, înregistrând un progres semnificativ, faţă de celelalte state. Poate acesta este şi motivul pentru care tot mai mulţi români vor să-şi caute un loc de muncă acolo, mai ales ca PFA. Astfel, cele mai frecvente întrebări în acest caz sunt legate de cadrul legislativ, dar şi de obligaţiile fiscale care trebuie îndeplinite.
În urma modificărilor Codului Fiscal din ultima perioadă au apărut o serie de nelămuriri în ceea ce priveşte activitatea unui PFA, mai exact ce taxe şi impozite trebuie plătite, precum şi cât de rentabilă mai este o astfel de încadrare. Astfel, în cazul unei colaborări cu o firmă germană ca PFA unde activitatea se va desfăşura în Germania, potrivit specialiştilor de la Mazars, există două posibilităţi:
- Înregistrarea PFA (sau echivalent) în Germania, caz în care trebuie să vă supuneţi legislaţiei fiscale germane. De asemenea, contribuţiile sociale se vor datora, conform regulii generale din regulamentele europene în domeniu, în statul unde se desfăşoară activitatea (Germania). În acest sens este recomandat să cereţi opinia unui consultant fiscal din Germania.
- Înregistrarea ca PFA în România, urmând a vă desfăşura activitatea în Germania, iar în funcţie de durata desfăşurării activităţii existând riscul de a crea un sediu permanent în Germania. Veniturile ce vor fi atribuite sediului permanent vor fi impozitate conform convenţiei de evitare a dublei impuneri încheiată între România şi Germania, numai în Germania.



 
Romanii din Germania



vizite unice
Reprezint Muntenia in recensamantul Bloggerilor

Curs Valutar v1.0







Curs Valutar v1.0
Magazin naturist
 
   
Powered by www.ablog.ro
Termeni si Conditii de Utilizare